Şahul – unul dintre cele mai frumoase jocuri create vreodată

La vârsta de 5 ani tatăl meu m-a îmvăţat să joc şah. Eram foarte încântat, era ceva nou iar dificultatea şi complexitatea mutărilor mă fascina. Jucam cu tata dar lupta era inegală pentru că de-abia învăţasem să mut piesele iar el încerca de multe ori să mă lase să câştig, ca să mă bucur.

Într-o zi îi vine tatei o idee: să joace fără cele două turnuri şi fără damă pentru ca partida să fie o provocare şi pentru el. Zis şi făcut: înainte de a începe partida, scotea de pe tabla cele două turnuri şi dama, şi juca cu puţinele piese care îi mai rămâneau. Era greu, se chinuia, dar juca cinstit, era garanţia pentru mine că dacă voi câştiga o voi face pe drept.

Cu timpul tata a observat că nu mai poate juca fără 3 piese aşa de importante pentru că pierde, iar forţele noastre sunt inegale, aşa că a hotărât să joace doar fără un turn şi o damă. După ceva timp a spus că va renunţa doar la damă şi când avem eu 8-9 ani am ajuns să jucam cu toate piesele pe masă.

Aşa a reuşit tata să mă facă să îndrăgesc acest joc. Lui nu-i plac jocurile care implică noroc: cele de cărţi sau cu zaruri, fiind de părere că o victorie se datorează mai mult şansei decât câştigătorului şi puterii lui mentale.

Mi-aduc aminte cum jucam uneori doar cu regele şi pionii sau doar cu caii şi nebunii, excerciţii care erau menite să dezvolte în mintea mea, capacitatea de a realiza cât de puternică poate fi fiecare piesă. Tata avea cărţi de şah mai vechi, cu probleme care trebuiau rezolvate şi care aveau următorul enunţ: Albul mută şi câştigă in 5 mutări. Era foarte interesant şi atrăgotor pentru mine ca şi copil.

Continue reading

Advertisements
Posted in Uncategorized | 4 Comments