Lupta cu diavolul, ca o partidă de şah

M-am lăsat înşelat de multe ori în ultima vreme, diavolul e mult mai viclean decât îmi închipuiam. Şi mai rău decât atât, diavolul e şi foarte răbdător, nu se grăbeşte deloc, ci duce o luptă susţinută împotriva noastră clipă de clipă. Imediat am impresia, după ce fac o faptă bună, că n-am cum să ajung în iad, că o să mă mântuiască Dumnezeu. Şi din cauza asta mă las pe o ureche şi nu mai lupt aşa cum trebuie, nu mai stau împotriva răului din mine aşa cum s-ar cuveni.

Cel rău caută ispite adecvate fiecărui om. Pe unii îi aruncă în pacate mari din prima, şi nu se mai pot ridica din ele. Pe alţii îi impinge înainte să facă fapte bune ca să se poată lăuda şi preamări. Pe cei căldicei îi răceşte şi mai tare cu fel de fel de ispite şi plăceri. Dar ce face oare cu credincioşii care stau aproape de Dumnezeu şi merg la Biserică, şi se-mpărtăşesc de harul lui Dumnezeu, prin rugăciune, prin Sfintele  Taine, prin fapte bune, etc ? Ce plan are împotriva lor?

Diavolul ştie că cei credincioşi nu pot fi ispitiţi să cadă în păcate grele, pentru că-şi vor da seama imediat, şi vor alunga ispita. Unora ca acestora le pregăteşte ceva mai deosebit: îi împinge să cadă în păcate mici. Azi vreo câteva, mâine la fel, poimâine iarăşi…săptămâna viitoare îi va împinge în acelaşi păcate, dar mai accentuat. Diavolul nu se grăbeşte, are mare răbdare. Lupta împotriva răului e ca o partidă de şah, câteva mutări bune nu-ţi garantează victoria, ci doar cel care dă mat e declarat învingător. Aşa şi cu noi, câteva fapte bune nu-l sperie pe cel rău, ci el continuă lupta, mutare de mutare, dărămând cărămidă cu cărămidă sufletul nostru. Scopul lui este să ne despartă de Dumnezeu şi să ne arunce în iad, ca să suferim şi noi acolo unde suferă şi el.

Necuratul aşteaptă şi un an… şi zece… atâta timp cât îşi va îndeplini scopul.

Au fost vremuri când eram aproape de Dumnezeu, mă bucuram alături de El şi reuşeam să mă feresc de ispite, evitam să caut plăcerile în mod excesiv, dar astăzi lucrurile s-au schimbat. Puţin câte puţin observ cum alunec în păcate… mici… dar multe. Uşor, uşor mă răcesc.  Răceala asta e o premiză să cad în păcate şi mai grele.

M-am lăsat păcălit, am crezut ca dacă sunt în Biserică totul e rezolvat, nu mai trebuie să lupt că totul vine de la sine.

Am crezut că dacă sunt aproape de Dumnezeu nu e mare păcat să mă dau şi eu după cele lumeşti…. M-am înşelat amarnic. Orice slăbiciune a fost speculată de cel rău, orice cădere într-un păcat, cât de mic, a fost speculată de diavol şi folosită ca să mă arunce într-un rău şi mai mare. Dacă continui aşa… nu e departe să zic şi eu ca psalmistul: “Viaţa mea de iad s-a apropiat”.

Luptă continuu, nu te  lăsa înşelat căzând în păcatele mici… cât de mici ar fi… se adună fără să-ţi dai seama, sufletul se răceşte, răul se pune între tine şi Dumnezeu, necazurile încep să apară, supărările vin, slăbiciunile se înteţesc.

“Privegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi ceasul sau ora în care va veni Domnul”.

Nu renunţaţi la rugăciune niciodată, nici dimineaţa, nici seara, nici în timpul zilei, nici înainte sau după masă. Nu evitaţi să mergeţi la Sfânta Liturghie sau la spovedanie. Nu vă daţi după cele lumeşti… vă furaţi singuri căciula!

Luptă se termină doar când “aţi închis ochii”.

(Claudiu)

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

11 Responses to Lupta cu diavolul, ca o partidă de şah

  1. Merce Dany says:

    adevarat grea partida avem!

  2. Adriana says:

    Foarte bine ai punctat .Exact asa si este…Mie personal la fel mi se intampla si inca mai am aceasta lupta cu patimile( pentru ca sa fim seriosi nu este numai una..am vrea noi:)…Odata instalata in suflet greu o mai dai afara..nu vrea sa iasa sub nici o forma iar cand te gandesti sa o indepartezi vine cu o mai mare putere..dar staruinta in rugaciune si vointa conteaza foarte mult..Dar este greu ..Greu este sa staruiesti in rugaciune si in apropiere de Dumnezeu…Am sa va spun ca inainte de a-mi incepe viata lumeasca sa spun asa eram cea mai fericita cea mai linistita insa de cand am dat de placerile lumesti totul s -a schimbat…sufletul s-a impovarat….si cad iar ma ridic …si iarasi ma impiedic si iarasi ma ridic …Insa aceste caderi te distrug pur si simplu si riscati ca Dumnezeu sa isi intoarca fata d ela voi…Eu ma rog si sper sa nu si-o intoarca de la mine si inca sa ma poata primi sa mi asculte ruga…

    • eu says:

      sa nu deznadajduim ca Dumnezeu isi intoarce fata de la noi, important este ca de fiecare data sa ne ridicam; si dupa ce ne ridicam sa fim intr-o contiunua ridicare , niciodata drepti,verticali dar niciodata infranti definitiv (ai pierdut o batalie dar nu tot razboiul) ci sa cautam mereu starea de ” sunt cazut, ridica-ma Doamne”. Dumnezeu isi intoarce fata de la noi cand refuzam sa ne mai ridicam si cand refuzam sa recunoastem stare cazuta si pacatoasa in care suntem , stare care odata recunoscuta si constientizata provoaca durere si frica de haosul ce-l descoperim in sufetul si viata noastra….ori noua ne este mai “firesc” sa fugim de aceste lucruri incomode-adevarate. Da, viata de credinta cere un sacrificiu dulce , acela de a accepta ca starea sufletului in care suntem este dureroasa si sa nu luam anesteticul/drogul contra durerii sufetului pe care il gasim la fiecare pas, prin ignoanta,supefcialitate,iubirea patimilor,etc. care ne acopera adevarul si face sa traim o viata falsa. Spun asta din putina mea experienta in care cazand de prea multe ori in pacat cu inima impietrita de multele pacate aveam impresia ca Dumnezeu nu ma mai aude (impresia , de fapt e datorata zidului pe care l-am ridicat eu intre mine si Dumnezeu cu fiecare pacat savarsit, in Special cu cele stiute,).Spun Sfintii Parinti ca Dumnezeu ne iubeste infinit mai mult decat toata ura lumii la un loc. Da ,sunt eu cel care credeam ca nu ma aude , surzit de frenezia si galagia pacatului si aproape fara nici puerea de a ma mai ridica cerand ajutorul lui Dumnezeu. Sa fim intr-o continua chemare a ajutorului Lui Dumnezeu, chiar si atunci cand vorbele si chemarea sunt palide ,neputncioase ,seci sau reci.

  3. Alexandru says:

    Omul priceput – Tineret sah

  4. elvira says:

    Ziceti ca “Nu renunţaţi la rugăciune niciodată, nici dimineaţa, nici seara, nici în timpul zilei, nici înainte sau după masă. Nu evitaţi să mergeţi la Sfânta Liturghie sau la spovedanie. Nu vă daţi după cele lumeşti… vă furaţi singuri căciula!”
    Sa stiti ca avem si noi serviciu, copii, prieteni, obligatii nu avem atata timp pentru rugaciune si prezenta la biserica oricat de mult am crede in D-zeu.
    Mai mult, eu cred ca oamenii (unii) sunt rai sau fac fapte rele. Nu ii impinge/atrage nimeni la acest lucru. Partea cu Satan sau cu Iadul e o poveste de speriat copii (mai mari sau mai mici).
    Personal am multi prieteni crestini si niciunul nu crede in acest basm.

  5. Claudiu says:

    Salut Elvira.

    Sfinții ne îndeamnă să ne rugăm tot timpul, în gând, în mintea noastră, mai ales dacă lucrăm doar fizic, fără a implica o concentrare prea mare a minții.

    Cât privește existența diavolului, nu putem aduce dovezi palpabile. De altfel nici pentru existența lui Dumnezeu nu există dovezi absolute, ci toate implică credința noastra. Și asta se pentru că Dumnezeu nu ne obligă să credem în El ci ne lasă și libertatea de a accepta sau nu existența Lui. Asta arată iubirea lui nemărginită și necondiționată pe care ne-o arată.

    Pentru a te convinge măcar în parte de existența diavolilor, mergi la mănăstiri să vezi cum vin oameni demonizați care urlă și țipă în gura mare, pe care nici 5-6 oameni nu-i pot ține nemișcați.

  6. Oana says:

    Doamne ajuta!

    Citind comentariul Elvirei mi-a venit in minte un cuvant de invatatura al parintelui meu duhovnic care spune ca cea mai mare inselare a diavolului este sa te faca sa crezi ca el nu exista si astfel sa te impinga la pacate si deznadejde dupa placul lui, iar tu fiind vulnerabil cazi foarte usor. Daca ajungi sa uiti sau nu crezi in existenta lui inseamna ca deja te-a pacalit, traiesti in amagire.
    Cat despre dovezi sa ne amintim ce s-a intamplat cu ingerul Lucifer care fiindca a dorit sa fie mai mare decat Dumnezeu a cazut iar din lumina cea mai stralucitoare a devenit intunericul cel mai adanc… care este diavolul. El din invidie lucreaza impotriva omului, vrea sa-l desparta pe om de Dumnezeu. Cat despre oamenii demonizati de care amintea Claudiu este adevarat. Personal am vazut la Moastele Sfantului Cuvios Dimitrie, la Sfantul Ierarh Nectarie. Nu te limita la a intelege lucrurile doar cu ajutorul mintii fiindca aceasta are limite, trebuie sa crezi fiindca de unde mintea nu mai poate sa priceapa intervine credinta.
    Cerceteaza Sfanta Scriptura si cere-i Domnului sa-ti daruiasca un duhovnic si o sa intelegi altfel lucrurile.

  7. viorelmihai says:

    Faci cateva paralele intre sah si teologie care reflecta inexactitatile dogmei ortodoxe. Sa o luam cu inceputul. Un jucator de sah profesionist intotdeauna isi va respecta adversarul si nu il va considera responsabil de greselile lui. Apoi, adversarul care joaca impotriva ta este pe masura valorii tale. Un mare maestru de sah nu se va deranja sa joace cu un amator. Cand ai devenit suficient de bun, atragi adversari din ce in ce mai buni. Tu crezi ca ai de jucat o singura partida de sah si de asta devii paranoic de teama sa nu pierzi jocul. Ai vazut vreun maestru de sah care sa devina maestru printr-o singura partida? Cand partida se incheie, te inclini in fata adversarului, ii multumesti pentru lectia primita si ceri o revansa. Te asezi la masa si hotarasti cu ce vrei sa joci. Cu albele sau cu negrele. Cu ingerii sau cu demonii. Nu are importanta prea mare, importanta e frumusetea jocului.

    • Ralu says:

      Frumos… însă, am alt final… este de importanță vitală miza jocului care, pentru mine, este Adevărul… frumusețea este viața adevărată, iar jocul a fost lăsat pentru a alege conștient consecințele alegerii îngerului sau a demonului. Unul mizează pe Viață, celălalt pe Moartea continuității vieții. Frumusețea o văd în iluzoriul jocului… reală este doar Viața, doar ea este făcută de Dumnezeu… moartea am introdus-o noi pentru a alege în cunoștință perfectă de cauză.
      Așa văd eu la minutul acesta… mulțumesc! comentariul tău m-a inspirat 🙂

  8. Stefan says:

    Si la sfarsit se va auzi: sah…..MAT! Eu nu vreau sa intru in acest joc, dar cumva il joc, am facut cateva mutari si realizez ca jocul nu-i cinstit, dar am zis ca daca tot joc cu un maestru, sa ma las ajutat de arbitru. Dar parca lipseste dorinta de a ma baga in acest joc si cand intru in hora, observ cu stupefactie ca tot eu incalc regulile => Fail !

  9. Ioan says:

    Reblogged this on Ioan Andoni and commented:
    Dacă vedem, cu seriozitate:

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s